Viorel Moldovan (47 de ani) este și el pe o listă scurtă a FRF pentru înlocuirea lui Cosmin Contra, cel care a plecat de la naționala României după ratarea calificării la Euro 2020 prin preliminarii. Fostul atacant de la Nantes a avut un discurs interesant în momentul când a fost întrebat de posibilitatea de a fi principal pe banca României.
Moldovan a mai fost antrenor secund al naționalei mari, în mandatul lui Anghel Iordănescu, când „Generalul” ne-a calificat la Euro 2016. Fostul fotbalist a reintrat acum în cărți pentru națională, după ce a transformat-o pe Chindia Târgoviște și a avut un discurs desprins din povești când a fost chestionat pe tema instalării sale ca selecționer al României.
Antrenorul târgoviștenilor nu a exclus posibilitatea de a antrena România la barajul pentru Euro 2020 din Liga Națiunilor. „De dacii liberi ați auzit? Au fost niște triburi care făceau parte din dacii ăștia liberi. Eu vin din nord, sunt costoboc. Costobocii erau considerați spaima împăratului Marcus Aurelius.
Să mergi selecționer este exact ca și cum m-aș duce la luptă. Mi-aș îmbrățișa soția, copiii, aș pune șaua pe cal, aș lua arma și m-aș duce la luptă. Abia aștept momentul acesta. Rămâne de văzut când va veni. Nu contează dacă sunt pe listă.
Mai devreme sau mai târziu va veni momentul ăla, o să vedeți. Acum trebuie să fac treabă foarte bună la Chindia, echipa mea trebuie să joace. Am făcut un fotbal de calitate, incisiv, am nevoie de o echipă nervoasă cu nervii, să avem flacără, să mergem înainte”, a spus Viorel Moldovan.
După plecarea de la naţională, Moldovan şi-a încercat norocul la Auxerre în liga a doua franceză, iar apoi a fost instalat la Chindia Târgovişte, echipă cu care a reuşit promovarea. Chiar în acest sezon, fostul atacant a fost dorit atât de Dinamo, cât şi de FCSB ca antrenor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER